Bănel Nicoliță (foto) a fost înger și demon duminică seară. Mai întâi, a deschis scorul în minutul 50, pentru ca în ultimul minut să irosească un penalty de trei puncte!
Ratarea respectivă l-a dărâmat pe mijlocașul roș-albaștrilor. De ce însă a ajuns să execute Bănel un penalty decisiv? Simplu! Pentru că Pedrazzini nu desemnase vreun alt fotbalist și pentru că, în afară de Nicoliță, nimeni nu a vrut să-și asume responsabilitatea. „Bate tu, Bănele! Dă tare!”, a fost îndemnul steliștilor către colegul lor. După ce a ratat, Nicoliță a fost apărat de coechipieri, care au explicat cum de Arcaba a reușit să pareze șutul: „Bănel a bătut cu latul, dar se poate întâmpla oricui”.
Interesant este că, până duminică seară, mijlocașul roș-albaștrilor nu executase niciodată un penalty în Liga I! De altfel, în întreaga sa carieră, Nicoliță mai bătuse o dată o lovitură de pedeapsă. Se întâmpla în returul ediției 2003-2004, la un meci din Liga a II-a, Electrica Dobrogea Constanța – Dacia Unirea Brăila, 0-1. Atunci, Bănel a marcat singurul gol al partidei, transformând un penalty.
"Nu știu de ce s-a băgat Bănel să bată penalty-ul. Erau alții tehnici, care puteau să-și asume responsabilitatea, precum Petre Marin, Toja și Pleșan" – Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER